Ion Gheorghe – Revista Rezistenței Naționale

SCRISORI CĂTRE POSTERITATE

· Ori eu, ori Sava Gotul!

· Aștept prima escadrilă de Lebede

· O viață de ultim țăran fără apărare


Ori eu, ori Sava Gotul!

 

Se dedică Dlui Primar Boșcodeală

 

M-au prigonit buzoienii, asmuțind copiii țiganilor

Să mă spurce cu înjurături de-a lungul și de-a latul anilor.

Era un bordel de minore, venea poliția,

Ridica senină din umerii cu galoane, trese,

O zi se instala inhibiția

Și lumea se reașeza la masa borâtă a vechilor interese:

Au și polițaii porumburi nesăpate, vii neculese…

 

Acum m-au proclamat Cetățean de Onoare

Al Buzăului, trâmbițat de câteva ziare.

Prin onorabilul Florentin Popescu, de pe la munte,

Mi-ar fi trimis un bacșiș al cetățenilor de frunte

Să-mi cumpăr de-un miel de Paște –

Murgule-Iarbă-Verde și Recunoaște:

O formă creștină de-a insulta un bătrân poet păgân

Care n-a crezut nici în Fătarea Pruncului din Iezlea cu Fân

Și nici în pretinsa cuiva Înviere –

De Paștele Cailor cu lumea de popi la izvoarele mele de lapte și miere.

După ce-l bați până-l omori și-l ții tot într-o friptă

Îl înviezi Cetățean de Onoare, furându-l din criptă…

 

Eu, din moși strămoși, sunt un exilat din Ardeal –

De la Săcele, prin Sita Buzăului, spre veșnic pierdut teritoriul național,

După clanul Gheorghe, de bazilei păstori și moșneni,

A rămas Dincolo ținutul de obârșia mea: Gheorghieni…

 

Geții buzoieni sau Goții de Caucalanda

Mi-au dat loc de Templu la care să-mi așez dania și ofranda.

Străbunii noștri l-au înecat pe Sava Gotul

În chip de câine turbat, pe unde râul Buzău dă cotul și pișcotul…

Un comisar al Bizanțului ca astăzi nulitatea sa Olli Rehn

Însă un pic și mai oligofren,

O târfă ideologică a Bisericilor cu Petru și Pavel în amvon –

Ca Baroneasa Emma Nicholson, –

Aceeași hămeseală de spațiu vital, însă cu alt ecuson.

 

Aceeași curvăsărie a globalizării creștine

Adulmecând nesupusele meleaguri carpatine, –

Evanghelizarea târzie și silnică, fără dovez,

Făcu din Țara lui Muzaios pășune de nomazi și honvezi,

Lazarete, săpoci, sinistre ospicii.

Cum să fii Cetățeanul de Onoare al urbei sub asemenea auspicii?

Cu lăcașe de clacă denumite insinuant: Sfântu Sava,

Unde se răzbună boaitele răscrăcărându-și slava?

 

Lângă Acela zis Gotul, cu harem de mironosițe-gagici,

Ar sta frățește călăul securist de la Cărpiniștea, Alexandru Drăghici.

Adevărul meu istoric urlă ca lupul în lanț:

N-o mai țineți ca stricata cu merele-n sân!

Ori cu Sava Gotul, comisarul spurcatului Bizanț,

Ori cu Ion Gheorghe, poetul păgân!

 

Sărățeanca, 5.V.2008


 

 

O viață de ultim țăran fără apărare

 

În memoria d-lui Pompil Tufan, căzut în luna iunie 2007, hărțuit de puradei

 

// Scrisoare (deschisă) senatorului Adrian Păunescu // (*

 

Câteva luni de vară îmi petrec timpul în lucrări de scriitor în satul Sărățeanca, aparținător de comuna Merei, jud. Buzău, la nr. 303.

Am adus la cunoștință în anul 2005, pe data de 13 iunie, într-o audiență la dl. Comisar Viorel Ștefu, Șef-Inspector, cu probe de casetă de reportofon, mizeria verbală și tot felul de șicane la care mă supune familia de țigani MIHAIU, cu copiii clanului, cu Virginia Mihaiu Vasile și cu Gabi Mihaiu, mătcile lor. În special am reclamat atacurile huliganice ale fetelor perpetuu „minore" – Izvoranca și Delicia Mihaiu – cu un concubin Dragomir Costică  (Bulearcă). Câtva timp situația mediului s-a mai îmbunătățit. Numita Gabi Mihaiu și bărbatul ei au plecat în Spania, unde se află și astăzi. Au rămas în casa aceea, la nr. 305, copiii Ciprian și Cristi Mihaiu, pe care surorile și concubinii lor îi instigă la dezordine, la încălcarea liniștii publice, sub acoperirea că fiind minori scapă de rigorile legii și cutumelor unei conviețuiri civilizate. Ele însele, surorile Delicia și Izvoranca, se declară minore de după doi ani de când au născut și cresc doi copii din relațiile cu Dragomir și un ins adus acum în spațiul locativ de pe la Slobozia, continuând să întrețină o atmosferă de urât social și abuz asupra liniștii publice, a normelor de conviețuire.

Venind astfel la zi, am solicitat și m-am bucurat de asistența domnilor de la Jandarmeria Monteoru și a domnilor Agenți ai Poliției Rurale Merei pe parcursul lunilor mai, iunie și iulie, anul curent, chemând și deplasând la fața locului nu mai puțin de 12 bărbați în uniformă, Agenți, să ia cunoștință, în flagrant și înregistrate pe casete, de șicanele repetate ce mi le administrează clanul Mihaiu, în speță constatând volumul sonor, peste normele suportabile, în care minorii și minorele pun boxele cu manele și tot felul de cântece porcoase (în indecență) și instigație vădită la acte antisociale. În mod categoric, nu Melosul îi interesează, ci persecuția sonoră, demonstrația că ei fac ce vor într-acel colț de sat... Am înregistrat de fiecare dată emisiunile lor grotești și teroriste, ca probe la convocarea domniler Agenți. Scopurile, stimulentele, instigațiile acestei continui persecuții sunt numeroase și țin de intenția de a mă disloca, a unora care vor terenul și casa mea, unde eu am edificat Spațiu Cultural propriu și de interes public mai târziu. Din discuțiile ce au susținut domnii Agenți Polițiști și Jandarmi reiese faptul că autoritățile nu pot întreprinde (mai mult nu vor) măsuri cu efect real, întrucât făptașii sunt minori și, deci, sunt insolvabili. România este singura țară care plătește un tribut ciudat și nedrept – Ajutorul Social – față de niște minoritari tot mai intoleranți, țot mai recalcitranți la cutumele sociale și speculând unele norme și sugestii așa-zicând „europene". Abuzând de faptul că minorii nu sunt trași la răspundere, părinții încurajează și instigă puradeii scoțându-i în față și intimidând autoritățile când acestea nu sunt părtașe la anume cabale și fapte antisociale (furturi, organizări de grupuri pentru presiune electorală și pentru eliminarea „neaveniților"). Am înregistrat pe casete declarațiile acestor elemente distructive, exprimând convingerile lor, precum: „În curtea mea sunt liber să fac ce vreau, nu mă poate opri nimeni", sau: „Cine vrea liniște să meargă la Săpoca" (un stabiliment de boli mentale din jud. Buzău). Avem de-a face cu solide convingeri întemeiate, pe înțelegeri deformate ale legilor, dar mai cu seamă pe lacunele legislației în vigoare. Dacă Parlamentul ar da curs legii din cutare provincie din Italia, unde părinții delicvenților minori răspund cu închisoarea pentru faptele și fărădelegile progeniturilor lor, s-ar face o operă de mare valoare socială! Este, de asemenea, nevoie de norme privitoare la folosirea aparatelor de radio-recepție, a difuzoarelor, în rigori menite a scuti vecinul de abuzurile și arbitrariul (hatârul) de-a folosi timpul liber, de odihnă și distracție. lipsa acestor norme dă mână liberă profitorilor de Ajutor Social, care fac din zilele lucrătoare și din cele de odină o nesfârșită petreeere pe seama bătrânilor țărani, bolnavi, alcoolici, aduși în pragul disperării. Resemnați și fără apărare, ei mor înecați în lăturile manelelor urlate peste satele tot mai pustii.

Domnule Senator, intervenția ce ai făcut la Ministerul de Interne avu ceva efect (temporar, de pe-o zi pe alta nu știam ce mai pun la cale cei în chestiune), dar vă rog să încercați a face Legea Drepturilor și Îndatoririlor Cetățeanului. Pe ăia nu-i interesează nimic, întrucât Entropia constituie natura lor supremă. A ne prevala la infinit de convingerea că „așa sunt ei", că avem noi obligația de a-i civiliza, devine sinucigașă.

Domnule Senator, este, de asemenea, imperios necesară o normă pentru Casele de Vacanță și pentru liniștea publică, pentru inviolabilitatea lor ca toposuri culturale. Pe această coordonată am să vă detaliez altădată situația mea în confruntare cu un alt vecin, Niță Voicu. Cățeaua lui, legată la 3 m de galeria mea de odihnă, împlinește ura stăpânului. La alți 5m de căpătâiul meu se adună câte cinci, șase inși, foști pe la uzine, pe la unități militare, pe la tractoare. Chefuiesc și povestesc proștii din zori până noaptea târziu. La aceeași distanță de odihna mea, Niță a instalat scheletele metalice (rafturile) cu butelii de aragaz, sub patronajul firmei Rompetrol. Mai mult beat decât treaz, insul manevrează așezarea de amărâți alcoolici. Este o tradiție la români: lângă casa lui Blaga au instalat ceva atelier cu fierărie, lângă casa lui Voiculescu, acum Casă Memorială, instalaseră pe vremuri un fel de metalurgică. Sub fereastra mea, depozit de butelii de aragaz; vine lume și pleacă la orice oră din zi și din noapte. Precum vezi, mă încadrez destinului de  mare  poet   la Români...

Sunt încă multe mizerii la care bravul meu popor mă supune fără să-i fi făcut alt rău decât acela de-a fi scris în limba Română. Peste câteva decenii, cel mult un secol, poate că ultimul vorbitor de română va fi un țigan, după aceea însă, o limbă Moartă, Româna – cu geniul ei nativ – va fi ilustrată prin câteva poeme de-ale lui Ion Gheorghe.

            P.S. 1 – În ultimul timp, pe la orele 21-22, trece mașina cu girofar albastru pe drum, le dă ocol, se întoarce la bază, dar, când ajunge în șosea, veșnica minoră Delicia trece pe la poarta mea și mă insultă în abjectul stil de cort. Situație perpetuă.

            P.S. 2 – Din cele două casete (care, la întoarcerea mea din „vacanță", îmi vor fi restituite) un reporter iute la mânie și în drept, ar putea construi un reportaj „Bogzian". 

P.S. 3 – De râsul curcilor cu Poliția Rurală Merei: este cazul unui Costică Dragomir (Bulearcă) având peste 50 de milioane lei amenzi, fiind insolvabil și cu țiitoare minoră, infailibil în fața Legii!

Ion Gheorghe,

Sărățeanca,

 mai, iunie, iulie la Nesfârșit, 2007

 

*) Text publicat în revista „Flacăra lui Adrian Păunescu” nr. 31-32/17-30 august 2007, pp. 1- 10

<<<

Aștept prima escadrilă de Lebede (*

 

 

Când Generalul Lebed le-a spus că

În trei ore poate s-ajungă cu tancurile la București,

Auzit-am lung-bâzîitul de muscă

Lovindu-se de prea-naltele ferestre

Ale Academiei Militare de unde ni se spun povești

Despre tacticile și strategiile aeriene, navale, terestre

Ale inexistentei Oștiri mereu Eroice Românești.

 

Mai apoi, a căzut Generalul, cu elicopter cu tot,

Undeva în misterioasa, de tot necesara lor Siberie,

Pe unde umblă Tartacot de Tărtăria – Barbă de-un Cot,

Cu turmele de lupi și reni puzderie, cavalerie.

Politicienii noștri, cu zâmbetul lor ironic-idiot,

S-au făcut că nu pricep de ce omenirea se sperie…

Dar silozurile de Rachete ale Americii universal antidot, de ceai și compot,

Și-au ridicat turnurile de prin holda cu zimbrii din prerie…

 

S-a cernut ceva timp și la București, și la Moscova și-n America, peste tot –

Ninsoare, viscole de vremuri și evenimente mereu date-ndărăt.

 

Ce vă povestesc eu, ce vreau să v-arăt?

Că de-ar mai fi trăit Generalul Lebed, l-aș fi proclamat Mareșal,

Adică, deci eliberatorul Teritoriului Național.

 

La Midia și-n toată România Pontului Euxin

Se lăbărțează Bazele Militare ale unui neam-prost și de-a dreptul străin.

Am ajuns țara strategilor cu nume de cămări și de crâșme, generali-lachei,

Un popor de imbecili îi laudă decorându-i fără temei.

 

Eu încă voi mai fi în viață defilând pe Cal Alb la Apa Cea Mare,

Tânăr de bucuria Marelui nostru Război de Neatârnare:

Ce vestoane, ce mantii, ce conștiințe au să se lepede

Când va veni prima escadrilă de Blânde Lebede, Lebede, Lebede!

 

18.02.2008

 

*)Dau publicității un poem care mă întristează – Mă întristează și mă sperie poezia pe care mi-a încredințat-o pentru publicare marele poet Ion Gheorghe. Nu cred că el are dreptul să vorbească despre un popor de imbecili și de nevoia de a veni prima escadrilă de Blânde Lebede. Numai blânde nu sunt acele lebede. Dau, însă, publicității textul, în fond, semnificativ pentru umilința la care a ajuns poetul român, în aceste timpuri de lehamite și de dă-o-n mă-sa” (Adrian Păunescu – F.L.A.P. nr. 10/22-28 februarie 2008, pag. 5)

<<<