Ion Gheorghe – Revista Rezistenței Naționale

● Eponimatele eternității în Tăblițele de Plumb – Editura Muzeului Literaturii Române, 2007, 170 pag. – 8 lei

 

 

!!! Apărută în luna august 2007, polemică prin excelență, cartea cu titlul de mai sus se poate achiziționa contra sumei de 8 lei de la librăria Muzeului Literaturii Române din București, Bdul Dacia nr. 12 !!! O clarificare sintetică asupra cuprinsului și rostului acestui volum este chiar textul de mai jos, cuvântul înainte al autorului.

 

 

– Prefață –

       În anul 1974 mi-a apărut, la Editura Eminescu, o carte: „Cultul Zburătorului” – „Opiniile poetului asupra miturilor autohtone”, adaus impus de către directorul acelei instituții, din rațiuni conjuncturale, oportuniste. Pentru a izbuti totuși, a fost nevoie de un referat de specialitate de la un istoric. A fost găsit arheologul Dinu V. Rosetti. Căutând să-mi exprim recunoștința față de acel bărbat de curaj, l-am invitat să vină să vadă colecția de statuete despre care eu întocmisem eseul în cauză. La sfârșitul vizitei, observând că obiectele sunt marcate cu anumite semne, m-a invitat la domnia sa acasă, unde mi-a înmânat un număr de șpalturi scoase de pe niște tăblițe cu ilustrații și figuri bizare. Încă de la începutul demersului m-a avertizat: „Poate dumneata ai mai mult noroc!”. Trecu timp și vreme, ca în eposul sofic, referentul meu publică într-un ziar de mase un scurt ciclu de inscripții decriptate de pe statuete ce scosese din siturile arheologice prin care își ilustrase viața. Mai târziu, eu mă aruncai timp de câțiva ani într-acele șpalturi care, după atâta sucire și răsucire la tot felul de intensități de lumină, cum învățasem de la statuetele mele, se șterseră, căpătară aspect confuz. Am apucat să public ceva despre una din tăblițe, însă nu ne-a băgat nimeni în seamă.

            Între timp, am sesizat litere, semne, figurine din colecția mea de statuete în toate emisiunile monetare geto-dacice. M-am apucat de lucru încât eram pe cale să-mi periclitez opera literară. Ceea ce am obținut după mai bine de 30 de ani a fost publicarea unei lungi liste de lucrări în manuscris pe ultima copertă a cărții de poeme „Muzaios” – Ed. Scrisul Românesc, 2001. Numai decriptele siglelor monetare au grămădit peste 5.000 de pagini.

În anul 2004 publicam cartea „Cogaioanele – Munții Marilor Pontifi” la Ed. Cartea Românească. Într-un capitol, am enunțat câte ceva despre Tăblițele Rosetti, cum am numit eu „plăcile” de plumb în chestiune. Sabotate în corectură de patrioții și creștinii români, care-și apără „Școala, Neamul, Istoria, Biserica”, ambele aceste cărți trecură, cu două excepții de opinie de mare valoare, aproape neobservate. Anul 2006 mi-a aruncat pe Internet, cu ajutorul unui consătean mai tânăr, unde am așezat două gazete prin care mai afișez și eu, pe ușa catedralei oficiale, ceva opinii despre lume și istorie, pe un anume domn Manolache, de pază pe la ziarul „Gardianul”. A venit la noi acasă, în fața rafturilor de statuete cu tot felul de semne, aducându-mi pagina cu ce afirmasem eu în „Flacăra” despre o anume Tăbliță Rosetti. La câtva timp, a apărut însoțit de către o tânără doamnă de la Institutul de Lingvistică, le-am pus la vedere ceea ce-mi încredințase acel Domn Vechi de Onoare și Cuvânt. Ei investigau problema Tăblițelor de plumb nedecriptate, controversate, misterioase. Intuind ce pun la cale acoliții prin plevușca de pe la Cercul Militar am publicat două pagini în „Flacără lui Adrian Păunescu” din decriptul parțial ce am scos la un medalion din aceeași producție.

Tablita Nr.1În anul 2006 apărea cartea „Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?” (cu semnul întrebării), Ed. SC Alcor Edimpex SRL, a lui Dan Romalo – unde avui surpriza plăcută s-o reîntâlnesc, în pagină, pe Doamna de la Institutul de Lingvistică – Aurora Pețan (editor-șef), care susține un studiu vast și prea generos despre Tăblițele de plumb. M-a emoționat constatarea că primele două „plăci” mă cunoșteau de la întâlnirea cu Dinu V. Rosetti. O legătură mai mult decât sentimentală își înnoadă firul. De-acum aveam pe masă raftul cel mai mare dintr-o Bibliotecă prin care eu deja umblasem cu ajutorul decriptelor monetare și cu o carte nepublicată încă, „Tărtăria – preistoria secretă”. Tăblițele Rosetti sunt reproduse corect, cât a permis tehnica tipografică românească. Stau în fața primelor două „plăci de plumb apocrife” încercând nedumeriri și bănuieli. Întâi este mai mult decât incorectă fracturarea hazardată a textelor texturilor practicată de către dl Romalo. Este hiba mortală cauzată de sistemul de lucru al paleografiei clasice: de a citi de la stânga, grecește, latinește. Încă o seamă de erori de metodă pot fi scuzate. Te pun însă pe gânduri câteva chestiuni izbitoare de la primul contact mai atent cu textele – texturile. La primele două Tăblițe mă voi referi, întrucât ele sunt porțile principale pe care se intră în lumea tuturor acestor „apocrife”. Din pragul primei plăci afli chestiuni neplăcute, în afară de fracturarea odioasă a șirurilor de semne-simboluri, pentru că simple litere, cum le prezintă Romalo, nu sunt. Tăblița nr. 1 debutează cu 3 rânduri, aproximativ 32 de sigle, cum numai în monedele geto-dacilor mai poți vedea. Despre acest fapt, Romalo scrie cu seninătate de fotbalist: „Textul de la partea superioară a plăcii este scris cu caractere arhaice, neinteligibil deocamdată”. Se ivește o întrebare de om normal: cum pornești să rezolvi o problemă de lume fără premisele în timp și spațiu ale acelei omeniri pe care ea le-a enunțat în preambulul Tăbliței nr. 1? Nici remarca musai că „așezarea celor două chipuri în cartuș (pe coloana textului în stil clasic grecesc-latin) ca o posibilă reprezentare a tot felul de mesaje” n-are temei. Sus este o Gorgonă, iar sub ea o efigie a Gemenilor Ianici – Idolii Duali Ghebeleisis-Samolsis. Presupunerile inspirate de lectura texturii, abuziv fracturată, i-a jucat festa. Ajunge să cauți lumină un pic estompată, să te așezi câțiva pași mai departe, să privești imaginea din susul plăcii, din creștetul Gorgonei. Vei avea surpriză mare: cele două imagini suprapuse alcătuiesc un singur cap de războinic purtând mare coif în stilul celui de la Coțofenești, cu șase figuri zoo și antropomorfice în jurul unei măști figurând un urs-bufniță. Rețineți, șase figurine-portrete reduse, în jurul unui urs-pasăre. Aceste situații grafice de imagines labiles, sub efectul luminii variabile și al plasării celui ce le cercetează pe un anume ax fotografic, impun caracteristicile celei mai vechi civilizații și culturi, cea megalitică.

            Să trecem și peste asta; mentalitatea analitică greco-romană însă nu-i de mare folos când cercetezi și vrei să dezlegi tainele unei lumi de concepție și viziune sintetică, precum a fost omenirea hyperboreeană. Ceea ce reproșăm noi dlui Romalo, în cazul de față, este altceva, pe lângă fracturarea abuzivă a gloselor din inscripții: este graba de-a scoate lucrurile pe ale sale prejudecăți multiple. Iată, primul rând de 12 Sigle din Tăblița nr. 1, îl împarte astfel: ZAMOLXYS OD – zece litere. Primele două i-au căzut în ceașca de cafea. Exact ceea ce era mai important, dar strica punctului de vedere general, a fost eludat în mod cel puțin ciudat. Primele două „litere” înainte de ZAMOLXYS obligă la următoarea lectură: HEX – SAMOLXYS. Ceea ce a citit Romalo este ZAMOLXIU, care a dăruit, a făcut și a dres. Banalități ce te determină să întrebi cine și-a pierdut timpul vieții sale cu fleacuri ținând morțiș a le turna în metal? Ceea ce am citit noi punând la loc două din „literele”: HEX-„ZAMOLXYS” are înțelesul: Al Șaselea Samolxis cu Cei Șase Samolsxioi, ceea ce deocamdată șochează; nu-i în tiparul școlii ce am urmat. De-asta se ferea Romalo și a făcut uitate două semne cu valoare de terță. Tot așa procedează și în citirea și tălmăcirea Tăbliței nr. 2. Conceptul SAMOLXOY este un plural. De pe acest podium vom vedea altceva și o altă orchestră va susține simfonia, nu a unui ins, ci a unei categorii de bărbați ai armelor, magistrați eponimi – CRONOȘII istoriei lor. Am fost duși în eroare de texte clasice fie perfid alcătuite, fie strecurate prin ceea ce a mai rămas din vechile palimpseste rașchetate de „sfinții părinți” spre a ne ancora în monoteismul inexistent în Dacia – Cimeria – Hyperboreea cele barbare. Vom argumenta cu vârf și îndesat pe decriptarea Tăbliței nr. 2: Despre Samolsxioi-Dei.     

         <<<


România literară Nr.42 din 26 Octombrie 2007

Alex Ștefănescu: Cărți mai puțin obișnuite – Reacții imediate


Excentricitate


            Straniul poet Ion Gheorghe (astăzi retras din viața publică și aproape complet uitat) a făcut de mai multe ori tentativa de a descifra presupuse inscripții dacice de pe vechi monede, statuete etc. și de fiecare dată a fost ironizat de unii scriitori (despre monede se spunea că sunt romane, nu dacice, despre statuete că nu sunt statuete, ci bucăți de stâncă cioplite și zgâriate de intemperii ș.a.m.d.). Ion Gheorghe nu s-a descurajat. De curând i-a apărut o carte ciudată, greu clasificabilă, Eponimatele eternității în Tăblițele de plumb, cuprinzând "decriptări" ale inscripțiilor de pe câteva din "tăblițele de plumb"descoperite de un arheolog, Dinu V. Rosetti. Poetul n-a văzut acele tăblițe, ci "un număr de șpalturi scoase de pe ele", pe care i le-a încredințat înainte de 1989 Dinu V. Rosetti însuși. "Mai târziu - povestește Ion Gheorghe - eu mă aruncai timp de câțiva ani într-acele șpalturi care, după atâta sucire și răsucire la tot felul de intensități de lumină, cum învățasem de la statuetele mele, se șterseră, căpătară aspect confuz. Am apucat să public ceva despre una din tăblițe, însă nu ne-a băgat nimeni în seamă." Acum ne este oferită, în sfârșit, totalitatea descifrărilor operate de poet. Din nefericire, însă cel puțin pentru mine, toate aceste decriptări rămân ininteligibile: "BENDA THARTARI, Oierița (păstorița) irotie, hierodulă sacră, de Thrakia, de Thoronta DONECIA, Dunăreana supranumită Daka Benda Kraia. Toponimele: TARTARIA, TRAKIA, THORONTA, DONECIA, BANATA, THORIA (TURIA) susțin faptul că ne aflăm în fața unei formațiuni de șase Bendise ale țării Dakia Krăia Benda de Cogaion, pornire fiind Munții Piatra Craiului. Le-a urmat grupul de Bendise păstorițe Minerve Irotise."

Mult mai inspirată și mai demnă de interes mi se pare, în continuare, descifrarea de către poet, cu mijloace poetice, a tot ceea ce evocă, azi, arhaitatea. Să ne amintim, de exemplu, ce ecou are în conștiința poetului ritualul frământării aluatului de către o femeie de la țară: "Se sculă Muma zeiță, se spălă pe mâini,/ văzu luna ca ugerii vacilor -/ puse la cale zămislirea sfintei pâini,/ urzirea mărturiilor și a colacilor;/ un pumn de pietre de râu/ aruncă-n apa ca sângele de pește -/ ceva tulbure, trosnind, turnă-n făina de grâu/ ce zămislește;/ bășici ca ouăle de broască,/ gogoloaie rostogolite de nevăzutele vietăți,/ din care să nască/ sprintene zeități:/ sub mâna tânără și sfântă/ pe care cade faldul pânzei de cămașă/ se leagă pasta lumii, se zvântă,/ leneșă se-nvârtoașă -/ dar totul este încă sterp;/ mocirlă albă, stări de valuri mâzgoase,/ în care mâna Marei Mume, ca umbra unui cerb/ fuge peste planeta unor nisipuri de oase.../ Ci iată, vine clipa când în burta pâinii,/ la ultima-nghițitură de apă,/ Maica înfige țaicul cu câlcâiul mâinii" (Descântec de frământat pâinea). Într-un asemenea poem, Ion Gheorghe călătorește foarte departe în timp, până la daci, și, chiar mult mai departe, până la bolboroseala materiei încă informe din timpurile imemoriale ale genezei. Extraordinar în poezie, Ion Gheorghe este doar excentric în știință.

<<<