Ion Gheorghe – Revista Rezistenței Naționale


EDIȚIE SPECIALĂ


 Despre Adrian Păunescu, aud că...

       Despre Adrian Păunescu, aud că ziarele Occidentului au anunțat că a murit "Poetul de curte al lui Nicolae Ceaușescu". Da, e posibil și așa, însă voi nu știți că toți,chiar și Ceaușescu, am slujit și slujim la rândul nostru la "Curțile Dorului", după cum ne-a surprins destinul, în stihuri, marele nostru poet Lucian Blaga. Toți slujim, anume, la curțile dorului de identitate, demnitate și independență națională...  

Ion Gheorghe

București, 6 nov. 2010

<<<


 

 

 

Zece kilometri de Must

 

Pe Istrița, la casa cu teascuri

Zdrobind sferele de struguri, morfolind știrbe ciorchinii

Și lepădându-i peste grămezile de vreascuri,

Din zorii luminii până decuseara luminii,

 

Am plâns Averea Patriei dată la porci

De când pe matca timpului s-au nămolit convoaiele mele de bărci,

Vâslele rupte, smulse-mi sunt cârmele,

Trunchii Pomilor de Viță îi sufocă sârmele.

 

O nevăzută în toate oprire, ștrangulare,

De când au venit la putere ăia cu albe fulare,

Eșarfe lungi portocalii și cu labele adânc înfundate-n buzunare.

 

Au încălecat podgoriile, au necinstit pe Mamele Vinului

Pe care Ceaușescu le răsplătea cu medalii

De pe malul Senei până pe malul Rhinului

Buchetul de miresmele noastre îmbătând pe galii, pe Vandalii,

Pe cruciații vestitelor tărâmuri burgunde,

 

Pomul de struguri al Daciei acoperise marile vitralii

Ale Templului tuturor vinurilor de oriunde.

 

Nu l-au iertat, s-au pregătit în secret

Pârându-l că El dădea vinul sub preț –

Slăvitele Șampanii îmbătrâneau duhnind a oțet

Luând drumul timpului înapoi încet, încet,

Risipindu-le mireasma toată la sacrul Banchet,

Scoase din luptă de către Cavalerii Kabyri, băutori de sânge de porc mistreț;

 

Le putrezea mătasea lichidă

Purpura, ca pânza de postav și in,

Luau păienjeniș, ghem de ațe pe fața lividă,

Zeul vinurilor noastre uzurpându-le creștinescul festin.

 

Scos-au baioneta istoriei din carâmb:

I-au risipit podgoriile, cramele, profanând necruțător,

Înjunghiindu-l la Târgoviște în pripă judecat strâmb

Și ne-au aruncat de pe cel mai înalt dâmb

 

La picioarele Occidentului impostor –

 

Și Goții aroganți și ipocriții Frânci

Care nicicând n-au suferit vinurile

Carpilor ce aruncaseră peste ei stânci,

Care nicicând n-au lucrat Viile mele dând brânci,

Și-au tot năvălit de-atunci pân-acum și de-acum pân-atunci.

 

Le-au cumpărat zvârlind ceva bănet de aramă

De la-nceput lăsându-le de pârloagă –

Iarba rea, mărăcinii năpădiră Sfânta Cramă,

Marele mele Mame Lăchița, Marghioala, ca una Cybela Oloagă,

Umblă-n toiag de corn, și bleastemă și cheamă

Numele Călărețului-Zeu pe bidiviul sălbatic.

 

Cum Constelația Pegasus paște cerul, în genunchi, ca orice gloabă,

Nu mai vine Făt Frumos Kabyrul

Să-i dea o tavă de jăratic,

Cu-al său câine care-i linge patrafirul.

 

În Sargeția, sub pleava triburilor de toată mâna,

Căpeteniile Obștilor de Podgorii

Sug la țâțele Stricatei și fură budanele.

Vechii bărbați de stat s-au înhăitat cu jefuitorii

Despuind orfanele și necinstind vădanele.

 

Storc puterea Patriei, cea dulce, grasă și-ndelung îmbătătoare

De Negru-Vârtosul, de Coarna, Tămâioasa, Crâmpoșia,

În Vinurile Bazileice se spală popii pe picioare

Făcându-se a împlini un rit al lui Mesia.

 

Și viitura lăudatelor cazarme,

Tagma pârâtorilor și a băgătorilor de seamă

Jefuind aproapele pe unde, cum, cu cine doarme,

Cei ce s-au dezis de laptele cel dinspre mamă

Și de sângele cel dinspre tată pre sine lepădând

Ponegresc Învățătura Veche și se dau cu zeul de rând.

 

Cei lăudători de te-necau în cifre și-n exemple

Ne bat cu biciul vremelnicului ocupant –

În Templul Timpului Cel Dincolo de Temple

Predică și-n osanale-l preamăresc pe Marele Sicofant.

 

Ofițerimea cea cu două fețe,

Jefuitorii cei cu Diplome la repezeală

Pradă azi Respublica de bunurile cele sacre și mărețe

Abolită cu netrebnică urzeală.

 

Dar Poetul, Cu Stigmatul Mare pe obraz,

Așează acel portret al Patriei la sine-n privaz:

 

Iată, gâfâie pe Istrița storcătoarele de struguri,

Linurile gâlgâie de sânge și de znagă –

În vremuri când țăranii, în răscrucile Istoriei, mor singuri

Și mereu mințiți, mereu trădați de țara lor dragă.

 

Umblă pe șosea tractoarele cele de-un veac

Luate cu japca

De către ăia cu vipușca albastră și stemă la provac,

În haită lucrând cu tovarășii care și-au ascuns șapca;

Unii și-au ars carnetele de partid,

Alții și-au lepădat de bună voie decorațiile și epoleții,

Bântuie duhoarea lor și le umblă vântul fetid

Peste toate ale noastre smulse din făgașele vieții.

 

Cărioare cu măgari pe Istrița, căruți cu vite slăbănoage

Cară strugurii din Viile Statului la Ăla în ogradă,

Cu testamente, cu diplome false și-o seamă de hârțoage,

Își fac unii altora parte, ștabii și coloneii, la Pradă.

 

Tot așa cum pe Istrița remorcile zbat ciorchinii

Unii pe alții tescuindu-se nătâng

Încât curge din struguri toată lucrarea și truda luminii –

Pe umărul Patriei batjocorite îmi pun capul și plâng.

Tot așa cum se zdrobesc strugurii aruncați

Unii asupra altora, în lăzi și-n coșuri de nuiele

Oameni nepricepuți, loviți în moalele capului de Istorie și neîndrumați –

Mulțimile calcă prin mustul lor strivit de care

Ca-n Piața cu panică și vâltoare

Luând-o la fugă de-și pierd încălțămintea

Când alde Voican și alți complotiști mândri de-a lor nerușinare

Au rătăcit poporul de parcă i-au luat mintea.

 

Pe Istrița-i Epoca Marilor Furturi și Uzurpări,

Zece kilometri de must sângerează la vale

Din crama bravei mele Țări

Legată la ochi de iscoadele noii Rome Mondiale.

Astfel se face că că-ntotdeauna hoții și netrebnicii înving

Și nu alunecă prin mâzga vinului dătător de fire și nefire –

Ca nebunia mulțimii ce-a fugit de la Miting –

Caloiene-Ene Calomfire al frîțiilor Kabyre!

 

Zece kilometri de Must

Lenevos, mâzgos, până-n Gârla Sărății

Curge sângele fructului august

Din Viile Statului cel ce proteguia periecii și iloții.

 

Tot așa să fi ars sângele ofițerimii curate

Prin piața petardelor alcătuindu-și nou vad

Dacă securitatea n-ar fi fost încredințată

Acelei nulități istorice care-a luat chipul și numele generalului Vlad.

Apărându-și cu viața Patria, Orânduirea și Conducătorii

Și-ar fi lipit tălpile în Must Zeița Clio, piaza nefericitei noastre Istorii,

Și-ar fi pierdut Muza condurii de mătase

Roșii ca steagurile luptei noastre de clasă,

Dar tot așa, prin Vinul mâlos ca șuvoiul de sânge din trupurile Celor

Doi împușcați

Alunecă rupându-și gâtul însăși putoarea de Clio

Stingând purpura izbânzilor mele peste Carpați

Ca Lumina Roșie a soarelui când se crapă de ziuă.

 

10.X.2008

<<<


Apel către Conștiințele Incoruptibile

 

         Autoritățile românești: Ministerul Culturii, Comisia de Cultură a Senatului, Academia Română, cărora ne-am adresat,

         Simulând lașă indiferență, dezinteres arogant,

         Față de colecția de statuete litice a poetului Ion Gheorghe și sfidând numeroasele sale demersuri, de peste 30 de ani,

         Săvârșesc o crimă culturală în deplină pace creștinească.

         Ele repetă linșajul ce-a curmat viața și opera lui Aurelius Gavril Bălan,

         Profesor cu Doctorat la Roma,

         Cercetător la Muzeul din Baia Mare,

         Care, și el, deținea o colecție de statuete litice

         Și care, la rândul său, le acorda o vechime anteneolitică, asemenea Poetului care face apel pe această cale

         Către toate Conștiințele libere de dogmatism latinist și creștin,

         Către toți cei ce nu confundă patriotismul cu minciuna patriotardă

         Și cu falsurile doctrinare și academice ale Istoriei oficiale:

         Veniți în apărarea acestor monumente ale unei Civilizații antediluviene. Statuetele respective nu sunt nici gotice, nici cumane și nici secuiești, cum ne intoxică impostorii patriotarzi;

         Sunt Relicve Cimeriene, Replici ale Megalitelor ce-au marcat toposul sacru al celor peste 50 de triburi geto-dacice și traco-sarmatice,

         Din care Poetul a strâns peste o mie de statuete plurifigurative.

         Nu sunt Ludus Naturae, nici Truvanți, cum, idiot și banditesc, le numesc oficialii.

         Sunt Replices Megalites, copiate palid și stângaci de toată plastica neolitică, monumente topospațiale, dovezile celei mai vechi civilizații a omenirii, în fața cărora istoria oficială și doctrina creaționistă se sperie și acționează necinstit.

         Veniți cu noi în apărarea celei mai vechi civilizații a omenirii!

         Apărați colecția și exegezele în chestiune ale poetului Ion Gheorghe!

         Să se facă dreptate eroului Științelor Istoriei, Aurelius Gavril Bălan, linșat de către colegii arheologi de la București!

Ion Gheorghe

Sărățeanca, 23 sept. 2008

<<<


La Buzău, regizorul Cabel

 m-a declarat Cetățean de onoare

 

Lucrul e valabel

Și aproape fain.

E ca Abel

Sau ca... Cain?

09.IV.2008

<<<


Liniște la summit!

 

(Poem dictat telefonic – 25.III.2008)

 

Liniște că vine baroneasa Emma!

Mândru mi se fâlfâie Tricolorul,

Mândră mi se bâțâie stema,

Patria miroase ca sulful, ca clorul...

Generalii își bagă iute piciorul

În betoane și-n ghipse

Domolind încăierările clanurilor gipse.

 

Șterg astronomii lentilele Marii Lunete

Cercetând fazele anunțatei eclipse,

Dansează îndrăcit cârdurile de majorete,

România suflă-n iaurtul de care se fripse.

 

Dă autograf Isărescu pe-o sută de lingouri

De Aur Dacic scos din istorice hăuri

Întru astupoarea nesățioasei găuri,

Se ascund Brâncușele, statuetele de Tanagra,

Ofițerașii în draci mănâncă viagra

Pregătind ovăz pentru Agreabila Neagra

Întrucât în Republica Ciorii Cruciate

Fac ravagii oftica și pelagra,

Sifilisul politic și alte molime ciudate.

 

<<<


 

Efigie de Cavaler Danubian

 

 

De la Cotul Donului și până-n Munții Tatra

Ofițerimea română și-a rătăcit și leagănul și vatra...

 

Trebuie s-o spunem încă din start:

Istoria Militară a României Moderne miroase a veceu spart,

Toate etajele Academiei Militare-n fecale

Inundând Catedra de Gargară și diversiuni culturale.

 

Saci cu procese-verbale, ordine de zi, discuri de gramofon

Din care Mareșalul strigă la sanitarul Gheorghe Dumitru Anton:

Îți ordon, îți ordon, ordon, don,

Treceți Prutul și iar Treceți Prutul!

Se ridică vârtejul cu miazmele ce le-astupase trecutul,

Revine toată greața de la cotul în burtă al Fluviului Don.

 

Registrele cu morții și vii ce-au primit centiroane la fund

Să devină soldatul mai român și mediocrul cadet mai profund,

Role de film cu jurnalele parăzilor și defilărilor

Comentate isteric de coloneii Ministerului de Propagandă,

Arhivele cu numele și soldele informatorilor

Și tot felul de patrioticale imprimate gâjâit pe bandă,

Iată-le inundate și împuțite de timp și mucegai –

De-o șchioapă pe ele scăldând timbrul fiscal cu Aviatorul Mihai.

 

Dar cele mai năclăite de mizeria insalubrei noastre istorii

Se-arată dosarele de cazier politic pe care cârtitorii

Le-au pus pe seama numelui meu, cu antet, cu nume discret,

De nu pot eu izbândi oricât aș fi de mare poet

Asupra celui mai neînsemnat scrib absolvent de liceu militar și secret.

 

Până la firma Bibliotecii din satul meu, Floricica,

Au pus în locul poetului numele unui reporter al Armatei Cea Denimica,

Încă în viață fiind, aruncă opera mea la gunoiul cu morți.

M-am pus în gură cu militarii și n-am făcut drepți

Când s-au răstit la mine găștile cu galoane

Care stau caraulă pe dealurile Bazelor Americane.

 

Oricum, prin Istoria Românilor bântuie ciclic cea mai urâtă duhoare,

Casta ofițerimii nu iartă nici moartă.

Din trădare-n trădare –

Cariera armelor este știința fără știință și arta fără artă,

Geniul se ivește de cum pune unul și altul degetul pe hartă.

În decurs de-o singură generație

Au întors de două ori nenorocitele arme,

Muza Istoriei, Klyo, ca o vacă-n gestație

Fată viței la poarta cutărei cazarme.

Sute de coțcari aruncă peste poeți Liceele Militare

Zeci și zeci de colonei și generali năclăiesc plânsul Patriei cu valsuri și fanfare.

 

Însă efigia mea de-o mie de ori e biruitoare

Se află demult ștanțată pe toate monezile geților, de argint și de aur,

În chip de Zeu-Erou Cavaler străpungând cu lancia Balaur

Rupând gâtul de militar țeapăn al nătângului Minotaur.  

 

 

<<< 


 

Transilvania se amână

 

Proclamarea unei Republici Kosovo: un ciob, un hârb...

S-a spart ideea de Teritoriu Național, sârb și nesârb.

Mutarea stâlpilor de graniță, prăpăstii între state,

O poartă de placaj pe hotarul dintre județele noastre mereu contestate,

Cu litere furate din alfabetele dacice numismatice

Au proclamat ungurește Ținutul Autonom Secuiesc,

Hăndrălăii din Garda Maghiară mărșăluiesc

Și arborează însemnul gintei sălbatice.

Și mai înainte încăierări, vânzoleală, mitinguri la Târgu-Mureș,

Țăranul Gavrilă Cofariu călcat în picioare cu iureș-gureș.

Prin toate televizoarele aceluiași Occident

Pe care-l strigă proștii și el se dă mereu absent, repetent,

Scriitorul Süto Andraș pleznit peste ochi de Românașii

Care și-au lepădat epoleții mai lași decât toți lașii.

 

Dar și mai înainte, tancurile românești cu asediu și restriște

Umblă tricolorul ciopârțit cu brișcă la steaua Republicii mele Socialiste –

Ca și hoardele Contrarevoluției prin Budapesta la Agapă

Să scoată Cardinalul din pușcărie ducându-l cu targa până la Papă...

Și mai în timp comandourile antrenate în Pustă

Sparseră vitrinele în timișoara, răsturnară tramvaie în Bega năclăită și îngustă.

 

Și tot atunci, Acea Femeie famată mai apoi cu o mie de lipsuri

De către generalii Armatei Române cu labele în ghipsuri,

Tovarășa ce-ar fi dat ordin să se facă la un fel

Cu hoiturile honvezilor deochiați prin lunetele noastre de oțel.

 

Peste tot neputincioasa tagmă a ofițerimii

Dă din colț în colț de țară până la masa unde băieții sunt primii,

Își salvează gradele, foloasele necuvenite, cerșite nedemn

De-a ajuns România de la fiu la tată înapoi, la plugul de lemn.

 

Pe foarte multe încăierări și lupte neclare

Se încropește Istoria Românilor tot mai numeroși peste hotare,

Nu se leagă nimic, se uită totul de la o generație la alta

Cum bate vântul de la Sublima Poartă, de la Ialta până la Malta.

 

Acum, Mare Bal Mare, Conclavul Generalilor în chiar Casa Poporului

Se-adună ocupanții vremelnici spurcând Adevărata Catedrală a Neamului și-a Viitorului

Gândită, șlefuită de Ceaușescu, ridicată cărămidă pe cărămidă

Îndreptând El schițele, redesenând totul până la ultima firidă.

 

Ce-au mai behăit popii în jurul acestui Dom Legendar la Apa Vie

Îmbrâncindu-se să încropească pe-alături și-mpotrivă o hardughie!

Ce-au mai spumegat impostorii dinspre nemți, dinspre unguri

S-o demoleze cu televizorul prin colocvii și mitinguri, singuri!

 

L-au calomniat și-l terfelesc toți mediocrii și ratații Șefi de Statu-Statele

Și-acum vin să-i calce covoarele, să i se urce-n pat, să-i mănânce bucatele.

Nesăbuită lucrare-i Istoria Contemporană cu Europa lor șleampătă

Scornind evenimente prin care casta militară încearcă s-o scoată la capăt, capătă...

Căci se-apropie scadența Tratatului de la Versailles,

Să mai rămână Transilvania măcar un deceniu trai, netrai,

Câteva serii de idioți absolvenți ai liceelor militare

Să se tragă-n poză la catargul Tricolor și muzici, fanfare.

 

Câteva promoții de ofițeri jugăniți, din bal în bal,

Ca ploșnițele-n crăpăturile mobilierului sideral, de spital,

Până la sigla Academei Militare pe capul Ăluia din Deal până-n Deal,

Să ne lăudăm unii pe alții: cum am știut noi, generalii cu politichie și tact,

Să apărăm pământul strămoșescului nostru Ardeal

Păstrându-l intact, antract și din ce în ce mai abstract.

 

8.III.2008

<<<